Tuesday, December 30, 2014

Ponta a furat și financiar cu doctoratul, nu numai intelectual: a luat 200.000 RON pe baza plagiatului

http://prisacariu.ro/2014/12/30/exclusiv-ponta-a-furat-si-financiar-cu-doctoratul-nu-numai-intelectual-a-luat-200-000-ron-pe-baza-plagiatului/
Între anii 2004 și 2010, inclusiv, Victor Viorel Ponta a fost, pe rînd, lector universitar (doi ani, 2004 și 2005) și conferențiar universitar (cinci ani, între 2006 și 2010, inclusiv) la Universitatea Româno-Americană (URA). În 2004, venitul de lector universitar al lui Ponta a fost modest: doar 16.000 RON (sursa). Dar, la un moment dat, s-a triplat.
Astfel: în 2005, tot ca lector, Ponta a mai luat 16.000 de lei (sursa). Din 2006, Ponta a devenit conferențiar universitar la URA. Iar veniturile au crescut: doar 16.500 lei în 2006 (sursa), cu peste 50% mai mult în 2007 – 25.850 lei (sursa), aproape 37.000 de lei în 2008 (sursa), aproape 48.000 de lei în 2009 (sursa) și puțin peste 32.000 de lei în 2010 (sursa).
În total, între 2004 și 2010, Ponta a cîștigat de la Universitatea Româno-Americană aproape 200.000 de lei din pozițiile de lector, respectiv conferențiar universitar.
Singura problemă este că, pentru ambele poziții universitare, era nevoie de doctorat. Pe care, ce-i drept, Ponta îl avea din 2003. Numai că, acum, Victor Viorel Ponta semnează chiar o OUG ca să scape de acest doctorat. În condițiile acestea, după ce doctoratul îi va fi retras la cerere, e logic că atît poziția de lector, cît și cea de conferențiar universitar, au fost ocupate imoral și, mai ales, ilegal.
Practic, acum, Universitatea Româno-Americană s-ar putea îndrepta împotriva lui Ponta pentru a-i cere atît banii pe care actualul premier i-a primit de la URA, cît și daune, pentru că Ponta a obținut poziții universitare pe baza unui plagiat. Pe care acum Victor Viorel îl admite, fie și fără să o spună textual.
Despre toate normele universitare încălcate de Ponta cu furtul grosolan al unui text însușit ca propriul doctorat nu mai sînt multe de zis, s-a zis totul și ceva în plus.
ponta

Saturday, December 6, 2014

Dosare istorice. Razboiul rece, Serviciile secrete, loviturile de stat ȘI atentatele programate

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/12/06/dosare-istorice-razboiul-rece-serviciile-secrete-loviturile-de-stat-si-atentatele-programate/

Dizidentul sovietic Vladimir Bukovski afirma în anul 1990 că: „Niciodată rolul KGB-ului în interiorul ţării [URSS] şi în străinătate nu a fost atât de important. Serviciile secrete sovietice sunt printre cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, au lansat „revoluţia de catifea“ în Cehoslovacia, au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania Răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului.“ (L’Empire du moindre mal, Libre Journal, Paris, no. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Evenimentele de după anul 1990 au confirmat această conspiraţie masonică internaţională: a se vedea în această direcţie eliminarea lui Mobutu Seseseko în Africa şi a lui Suharto în Asia, precum şi declanşarea războiului din Iugoslavia din 1991.
Fotografie3012
Americanii au invadat rapid Irakul sperând să mai găsească armamentul chimic şi bacteriologic livrat tot de ei irakienilor, în timpul războiului dintre Irak şi Iran, şi să producă astfel dovada incriminatoare că Saddam dispunea de arme de distrugere în masă. 
În Palestina lui Yasser Arafat, KGB-ul sovietic-rus a impus ca serviciul de securitate palestinian să aibă o structură dublă, respectiv Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi Hamas.
Renumitul analist Steven Emerson subliniază, într-un articol apărut în Wall Street Journal, că: „Forţele de securitate ale lui Arafat, sub pretextul cooperării pe linie de securitate în regiunile ocupate, au ucis, torturat, răpit şi terorizat mii de palestinieni.“

Loviturile de stat din toate ţările foste comuniste din blocul sovietic au fost puse la cale încă din 1984, de Andropov şi KGB (Directoratul nr. 1 – PGU) şi aveau un scop strategic, care a fost definit de contele Alexandre de Maranches (fostul şef al SDECE-ului, serviciul de informaţii externe francez), citându-l pe unul dintre apropiaţii lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov:

„U.R.S.S. va face cel mai rău lucru cu putinţă: vă va lipsi de duşmanul vostru.“ (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990) Alfel spus, Rusia sovietică bolşevică nu va mai fi aliatul lor din umbră, ci aliatul lor pe faţă la noua împărţire a lumii.

Jean-François Deniau, membru al Consiliului Europei, expune mai limpede această strategie sovietică, ce a fost iniţiată de Andropov şi pusă în practică de Gorbaciov, precizând că:

„Uniunea Sovietică îşi propusese drept scop acela de a pleca  pentru a rămâne“ („Les marches lointaines de l’Empire: partir pour rester“, în Jean Marie Benoist, Après Gorbatchev, Paris, 1990, p.137).

Lev Nevrozov explică acest plan în „The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment“, Midstream, pag. 1, în care scrie: „În partida de şah pentru dominaţia mondială, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea Europei de Est, efectuând un schimb de piese, pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei Occidentale.“

De fapt, acesta este chiar planul de restructurare (perestroika în stilul lui Gorbaciov) care face parte din conspiraţia mondializării, prin care cetăţenii sovietici-ruşi îmbătrâniţi sunt înlocuiţi cu alţi cetăţeni sovietici-ruşi mai tineri.

Aceştia sunt aduşi la studii gratuite în toate ţările foste comuniste din sfera de influenţă sovietică, iar după terminarea studiilor sunt infiltraţi prin susţinere francmasonică în toate instituţiile acestor state şi de aici controlează industria, agricultura şi comerţul.

Ei susţin din aceste posturi cheie interesele  Moscovei şi ale aliaţilor şi nu pe ale popoarelor respective, în vreme ce  oamenilor le sunt confiscate casele, terenurile şi pădurile de către agenţii sovietici-ruşi şi internaţionali – altfel spus de către francmasonii mondialişti – care au participat la conspiraţia internaţională din anul 1989.

Un alt aspect este acela că URSS avea o tehnologie depăşită, în acea perioadă, faţă de Occident şi Statele Unite. De exemplu în ceea ce priveşte industria de calculatoare, URSS era depăşită din toate punctele de vedere. Aşa încât se poate spune că industria de calculatoare este cea care a impus participarea URSS la noua împărţire a lumii.

„RESTRUCTURAREA“ COMUNISMULUI GERMAN

La 21 noiembrie 1990, în Germania, Erik Honecker, stăpânul STASI (serviciile secrete est-germane), dezvăluia într un interviu acordat ziarului Berliner Wochenpost, că:  „Destituirea mea ca şef al partidului şi al statului este rezultatul unei manevre de anvergură, ai cărei instigatori continuă să rămână în umbră.

Cei care astăzi se laudă cu această acţiune nu sunt altceva decât plevuşca. Ne aflăm în prezenţa unor schimbări extrem de importante, care nu au apărut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multă vreme, la scară europeană şi chiar mondială.“

Există şi alte evenimente care indică un proces continuu la scară mondială, de exemplu războaiele din Afganistan, Irak şi Cecenia, sau transformările care au loc în Georgia şi în toate ţările Baltice.

Au urmat apoi tratativele dintre Mihail Gorbaciov (preşedintele URSS) şi Helmut Kohl (cancelarul vest-german), privind condiţiile reunificării Germaniei, care s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov de la Geneva, din septembrie 1990, unde s-au stabilit şi noile sfere de influenţă din Europa de Est şi Balcanică.

Gyula Horn, pe atunci ministru de externe al Ungariei – şi membru al serviciului secret maghiar AVO – a deschis graniţa pentru miile de refugiaţi est germani aflaţi la frontiera cu Austria, iar Zidul Berlinului a căzut în urma unui aşa-zis „accident“, care de fapt a fost planificat cu grijă dinainte.

Realitatea este că la mijiocul anilor 1980, KGB-ul a creat la Berlin o unitate de rezistenţă ultasecretă, codificată Luci (Fulgerul), care acţiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, care nu avea contact cu STASI. Existenţa acestei unităţi de rezistenţă ultrasecretă nu era cunoscută decât de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului şi de câţiva dintre membrii statului său major de la Moscova, printre care generalul Anatoli Novikov.

Misiunea grupului Luci era  „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, ca pregătire în vederea reunificării Germaniei“ (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte, „Das Komplott“, München, 1993, p. 210).

Grupul Luci a organizat manifestaţii de stradă – unele însumând câte 100.000 de oameni – cu caracter anticomunist şi chiar antisovietic, aceste acţiuni anticomuniste şi antisovietice având de fapt ca scop eliminarea din viaţa politică a liderului interimar Hans Modrow.

Demolarea Zidului Berlinului a fost o altă sarcină a grupului Luci, în cadrul modelării peisajului est-german în vederea reunificării Germaniei.

„REVOLUŢIA PAŞNICĂ“ DIN CEHOSLOVACIA

Deasemenea, preşedintele ceh Vaclav Havel afirmă că „revoluţia de catifea“ de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declanşată de KGB pentru abolirea regimului comunist condus de brejnevistul Gustav Husak.

Generalul Viktor Gruşko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov – preşedintele KGB-ului, a sosit în ajunul revoluţiei la Praga, împreună cu un grup de visautniki, ofiţeri spetznaz (seviciu secret rus de operaţiuni speciale), care acţionează de regulă în civil.

Generalul Gruşko, generalul Teslenko (însărcinatul la Praga al KGB-ului) şi cehul Alois Lorenc (şeful STB, Securitatea Cehoslovacă, care vizitase anterior Moscova) au condus întreaga desfăşurare a „revoluţiei de catifea“ dintr-un apartament conspirativ din Praga.

Praga invadata de tancurile sovietice 

Evenimentele de la Praga au fost provocate de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul ofiţerilor spetznaz, manifestaţia de comemorare a unei victime a miliţienilor praghezi într-una de protest.

Ofiţerii spetznaz, sosiţi la aeroportul Ruzine, s-au împrăştiat în toată Praga, conform unui plan stabilit dinainte, menţinând permanent legătura cu Moscova, prin intermediul gen. Gruşko, privitor la mersul revoluţiei cehe.

Corespondenţii străini au sesizat un fenomen straniu: „Miliţienii praghezi, care s-au manifestat iniţial extrem de violent faţă de manifestanţi, au dispărut apoi pur şi simplu, lăsând bulevardele în mâna manifestanţilor.“

Violenţa iniţială neobişnuită manifestată de miliţia pragheză împotriva protestatarilor a avut un caracter provocator deliberat, după care miliţienii au dispărut. În noaptea aceleiaşi zile de 17 noiembrie 1989, gen. Gruşko şi ofiţerii spetznaz au părăsit Praga, la fel de discret precum apăruseră. Revoluţia de catifea se încheiase.

„REVOLUŢIA“ ROMÂNĂ

Acelaşi lucru s-a petrecut şi în dimineaţa de 22 decembrie 1989 la Bucureşti, când armata a dispărut instantaneu. Cum spunea un participant la lovitura de stat: „Armata a intrat în pământ.“ Sediile instituţiilor de stat au fost lăsate, temporar, în mâna manifestanţilor.

În realitate, din dispoziţia lui Victor Atanasie Stănculescu şi până la noi ordine, unităţile speciale ale Securităţii se retrăseseră în tunelurile şi galeriile subterane ale Bucureştiului, iar unităţile motorizate în cazărmi.

După cum afirmă Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Gorbaciov, „Iliescu avea în vremea aceea legături destul de strânse cu PCUS şi era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l înlocui pe Ceauşescu.“

Şi tot el adaugă: „Pentru a începe operaţiunea propriu-zisă, noi am ales momentul când Ceauşescu se afla la Teheran, deoarece altminteri acţiunea ar fi prezentat dificultăţi.“

Mark Almond, profesor de istorie modernă la Oxford University, în cartea „Gorbacev and the Est-European Revolutions“ (Gorbaciov şi revoluţiile est-europene), publicată la Londra în 1990, spune că:

„Moscova şi KGB-ul sunt cele care au armat pistolul cu care s-a dat startul transformărilor din Europa răsăriteană şi centrală, iar aceste transformări s-au săvârşit cu cea mai mare uşurinţă, deoarece a fost suficient să fie activate structurile [securităţii sovietice-ruse] care existau deja.“

ATACUL  ÎMPOTRIVA IRAKULUI

În ceea ce priveşte atentatul din 11 septembrie 2001 împotriva statului şi poporului american, acesta a fost în realitate  un auto-atentat organizat de către CIA, pentru ca Statele Unite să  aibă un pretext pentru a ataca Irakul şi a intra cu forţa în posesia petrolului irakian.

Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite şi pentru dezvoltarea programelor militare şi spaţiale, în vederea manipulării şi controlului de către FRANCMASONERIE a tuturor fiinţelor umane de pe suprafaţa globului. Astfel, după 11 septembrie 2001, americanii au ajuns să aibă baze militare chiar şi în Rusia.

Atacul SUA împotriva Irakului a fost plănuit cu mult timp înainte, lucru precizat de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informaţii al marinei americane, Naval Intelligence of Navy, în cartea „Behold a Pale Horse“.

În această carte, el dezvăluie documente ale unui plan de operaţiuni împotriva ţărilor arabe, care preconiza folosirea trucului lui Roosvelt cu Pearl Harbour sau al lui Churchill cu oraşul Coventry (din al doilea război mondial), amândoi cunoscând ziua şi ora atacului japonez, respectiv german.

Din aceste documente reiese că într-unul dintre marile oraşe ale Statelor Unite urma să fie declanşată o explozie puternică, un auto atentat care să fie pus pe seama fundamentaliştilor iranieni, irakieni sau libieni şi să constituie un pretext pentru dezlănţuirea unui război de coaliţie, care să primească girul Consiliului de Securitate şi al ONU.

Blocurile-turn gemene ale lui World Trade Center au fost, în realitate, demolate prin implozie cu dinamită, plasată de experţii CIA în punctele cheie ale structurii clădirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion uşor . 

În aprilie 2005, USAF (US Air Force, Forţele Aeriene ale SUA) a lansat un microsatelit XSS-11, care are capacitatea de a bruia sateliţii de recunoaştere şi comunicaţii ai altor naţiuni.

În prezent, Statele Unite dispun de un program militar spaţial, numit „Rods from God“ (într-o traducere aproximativă Urgia lui Dumnezeu, „rod“ însemnând, la propriu, bâtă, ciomag), care urmăreşte lansarea, de la limita dintre spaţiul cosmic şi atmosferă, a unor cilindri din tungsten, titaniu sau uraniu, care să distrugă ţinte la sol, lovindu-le cu o viteză de 11.600 de km/h, impactul având forţa unei mini bombe atomice.

De asemenea, se află în stadiu de experiment folosirea unor sateliţi care pot lovi cu raze laser bazele sau rachetele inamice.

Mai mult, în 2004, secretarul de stat american Colin Powell, a recunoscut că: „O serie de dovezi-cheie prezentate ca argument pentru intervenţia militară americană în Irak sunt false.“

Colin Powell a mai afirmat ulterior că: „Cea mai importantă parte a prezentării sale din februarie 2003, făcută în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, potrivit căreia Irakul ar fi avut laboratoare mobile pentru fabricarea armelor biologice, s-a bazat pe declaraţii false.“

Acum, după ani de zile de distrugere a Irakului şi de masacre in randurile populaţiei civile, americanii şi aliaţii recunosc cu  seninătate că nu au avut în realitate nici o dovadă că Irakul ar fi dispus de arme de distrugere în masă.

TERORISM ŞI ATENTATE

În ceea ce priveşte atentatele, acestea sunt o  invenţie malefică a sovieticilor-ruşi din perioada celui de-al doilea război mondial şi erau comise de partizani ruşi, care ucideau numeroşi copii şi cetăţeni sovietici, dând apoi, cu perfidie, vina pe germani, pentru ca astfel să atragă compasiunea opiniei publice internaţionale şi să primească sprijin de la populatie, iar de la statele occidentale – hrană şi, mai ales,  armament – dar şi pentru a atrage nehotaratii in lupta  împotriva Germaniei.

ORGANIZAŢIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI

După cum afirmă Christopher Story, analist american în domeniul serviciilor secrete: „Hamas şi unităţile sale sunt şi au fost dintotdeauna o componentă operaţională aflată sub umbrela organizaţiei cunoscută sub numele de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.“

La mijlocul secolului al XIX-lea, anarhiştii ruşi – care în realitate erau membri ai unor grupuri masonice ce urmăreau înlăturarea ţarului şi preluarea puterii – au teoretizat dubla structurare, politică şi teroristă, a unei grupări subversive.

La „suprafaţă“ se află Organizaţia, o grupare care are un rol politic, respinge formal violenţa şi practică discursul ideologizat, în vreme ce la „subsol“ se află Infernul, grupul militar secret al grupării, care este însărcinat cu asasinate, răpiri, jefuirea băncilor, traficul de arme, de droguri şi altele.

Începând din perioada Internaţionalelor, toate partidele comuniste din întreaga lume, – susţinute de Moscova – au avut această dublă structură în lupta clandestină pentru acapararea puterii.

Grupările teroriste contemporane, precum Brigăzile Roşii, Potere Operaio, Septembrie Negru, Sendero Luminoso etc. au procedat la fel.

Ca o paranteză, Yasser Arafat, cu ocazia participării la Forumul „Crans Montana“ din aprilie 1994, forum sponsorizat de Zaher Iskandarani şi Kamel El Kader, la care a participat şi Ion Iliescu, şi-a amintit cu nostalgie de anii de studenţie, de serile moscovite şi de Ion Iliescu, colegul său de studenţie: „Am fost colegi la Moscova [n.a. este vorba despre studiile la GRU – serviciul secret militar sovietic], numai că Iliescu, spre deosebire de mine, era şef mare.“

ÎNSCENĂRILE LUI PUTIN

Omul de afaceri rus Boris Berezovski a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută la Londra că:  „În spatele atentatelor care au făcut aproape 300 de morţi în Rusia, în august şi septembrie 1999, s-a aflat FSB [ex-KGB], iar Vladimir Putin ştia prea bine despre acest auto atentat.“

Înscenarea auto-atentatului a avut, după Berezovski, un dublu scop: crearea unui pretext pentru atacarea Ceceniei şi creşterea popularităţii lui Putin: „Autorităţile ruse i-au acuzat mereu, fără a furniza probe, pe separatiştii ceceni de organizarea atentatelor care au dus la intervenţia armatei ruse în Cecenia.

Cei din FSB erau de părere că Putin nu poate să acceadă la putere pe cale cinstită, democratică şi că o campanie teroristă, urmată de un război în Cecenia, ar crea contextul psihologic favorabil alegerilor.“

Să luăm aminte că renumitul luptător cecen Dudaev a fost ucis în timp ce vorbea la telefonul mobil. Racheta care l-a ucis pe Dudaev a fost direcţionată cu precizie către locaţia acelui telefon, prin satelit. Operaţiunea a fost pusă la cale de ruşi şi americani, iar tehnologia folosită a fost americană.

COLABORAREA SECRETA DINTRE  SUA  SI URSS

La vârful structurilor de conducere, americanii şi ruşii s-au inteles, atunci când iranienii au arestat şi au capturat membrii ambasadei Statelor Unite din Teheran, în anul 1987.

Americanii şi ruşii organizaseră o lovitură de stat împotriva conducerii de la Teheran.

Avionul care transporta militarii americani şi tehnica militară pentru instalarea centrului de comandă în apropierea capitalei iraniene, Teheran, a fost dirijat de ruşii din staţia spaţială sovietică-rusă MIR. Avionul a aterizat cu bine.

La scurt timp, şase elicoptere americane, burduşite cu militari americani, au pornit spre Iran.

Destinaţia era avionul deja aterizat. Elicopterele americane, dirijate de ruşii de pe staţia spaţială MIR, s-au deplasat în timpul unei furtuni de nisip, pentru a nu fi detectate de radarele armatei iraniene.

La aterizare, un elicopter a lovit avionul şi amândouă navele au explodat şi au luat foc.

Zgomotul produs de explozia avionului şi a elicopterului, care erau pline amândouă cu muniţie şi armament, precum şi  incendiul produs chiar în apropierea oraşului Teheran, au atras trupele militare iraniene, care i-au arestat pe toţi atentatorii rămaşi în viaţă.

La nivelele inferioare ale serviciilor de informaţii ale armatei americane şi ruse au existat, totuşi, şi unele neînţelegeri.

Astfel, submarinul nuclear american Scorpion a fost torpilat de submarinele sovietice, pentru că se apropia prea mult de acestea.

Cei de pe Scorpion au fost atenţionaţi de ruşi să înceteze aceste acţiuni provocatoare, dar ei nu s-au oprit şi atunci ruşii l-au torpilat.

La nivelul superior al serviciilor de informaţii şi al conducerii politice a americanilor şi ruşilor acest incident s-a muşamalizat pentru a nu se crea o psihoză anti-sovietică.

Un agent sovietic, Aleksei Voronin, redactor la agenţia de presă rusă Novosti din Bucureşti, a afirmat, referitor la incidentul pomenit mai sus, că: „Americanii s-au jucat în fundul gol pe lângă… organul erect.“

(Fragment din cartea “Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale.” ( Valentin Manoliu).

Sunday, September 21, 2014

Kim Viorel UNul

Halucinante momente se petrec chiar acum la Arena Națională, acolo unde, după 26 de ani de la ultimul astfel de eveniment, petrecut în august 1989, se reiau festivitățile de onorare ale liderului unic, ale fiului patriei, ale conducătorului iubit, Victor Viorel Ponta.
70.000 de oameni aduși, marea majoritate, cu forța, de peste tot din țară. Aplaudacii la loc de cinste. Mesaje de La Mulți Ani venite de la toate personalitățile țării. Mesaje prezentate și pe video wall, deși cei care urau de bine erau prezenți și în sală.
Un București blocat, doar pentru a satisface capriciile megalomane ale unui mitoman, corupt, hoț. Dacă nici aceste imagini nu dau fiori unui popor care ar trebui să se teamă de orice mireasmă de dictatură, nu știu ce altceva ar mai putea să o facă.
10454457_367611686728573_8105759931910676302_n
Spuneam într-o postare scrisă la momentul când Ponta era în vizită oficială în China, când și-a manifestat adorația față de Partidul Comunist Chinez că și Ceaușescu a fost marcat de o vizită în Coreea de Nord și imediat ce a venit în țară a început cultul personalității.
Am avut dreptate și iată-l pe Ponta făcând primii pași în această direcție. Doar de noi depinde să îi spulberăm acest vis.
PS: Ziua de naștere a lui Ponta costă România 20 milioane de euro. Pesediștii spun că banii aceștia provin de la activul de partid, de la fiecare organizație. Nu putem trage decât o singură concluzie: bogați pensionari, șomeri și oameni fără școală mai avem.

Pontanel , de ziua ta

ponta-cuza
Partidul, Victor Ponta, România
Trăim aceste fericite zile
Înscrise-n viaţa-ntregului popor
Precum cu copy- paste imprimă-n file
El, Victor Ponta, brav plagiator.
Sunt zilele ce-n inimă aşteaptă
Şi care mărturii de timp rămân,
Căci ne conduce-o forţă înţeleaptă,
Partidul nostru Pesedist Român.
Şi-n fruntea lui cea limpede veghează
Un înţelept şi ne-nfricat bărbat,
Inimă tânără şi minte trează,
În care ţara-ntreagă s-a-ntrupat.
E Omul – Victor Ponta cel Viteaz
Iubit ca steagul nostru tricolor,
Ca steagul roşu, ca un fir de praz
În zborul liber către viitor.
O, la mulţi ani, stimate premier,
Conştiinţă dreaptă, caracter de fier
Tu pe Băsescu să-l urmezi cu spor,
Ca pulbere să faci al tău popor!

Faraoane,

http://www.gandul.info/puterea-gandului/faraoane-13311045
Ştii ce-am văzut eu pe stadionul în care ţi-ai înghesuit lăudătorii? Bani, purcoaie de bani. Ai aruncat cu banii în mulţime ca un manelist.Faraoane, faraon roşu de Dâmboviţa,
Ştii ce-am văzut eu pe stadionul în care ţi-ai înghesuit lăudătorii? Bani, purcoaie de bani. Ai aruncat cu banii în mulţime ca un manelist. Le-ai lipit 100 de lei pe frunte amărâţilor ălora pe care i-ai adus cu autobuzul din satele lor scufundate în beznă.
I-ai cărat sute de kilometri, i-ai îmbrăcat în tricouri roşii şi le-ai pus în mână un steag nou nouţ. Le-ai spus să fie mândri că sunt români. Le-ai dat popcorn şi suc şi i-ai făcut să viseze că viaţa lor e un mall cu sclipici.
Cât fast, câtă grandomanie, câtă amăgire! În ţara fără şosele, fără locuri de muncă, fără canalizare şi fără apă curentă în sate, în ţara asta de chirpici, ai reuşit să construieşti o piramidă din 70.000 de trupuri. În ţara celui mai mare steag din lume, a celui mai lung cârnat şi a celor mai mulţi Moşi Crăciuni, tu ai mai stabilit un record absurd: cei mai mulţi invitaţi la o zi de naştere.
Ai vrut să faci o demonstraţie de forţă, să ne arăţi că oamenii te vor. Te-ai întrebat de ce au plecat atâţia înainte să-ţi începi discursul? Poate că şi ei s-au simţit prea umiliţi de fala Luminăţiei Tale.
Monumentalule,
Ţi-ai pus două coloane ale infinitului de-a stânga şi de-a dreapta scenei ca să te cocoţi spre galaxii.
L-ai auzit săptămâna asta pe lingăul care se gudura pe lângă tine, doar-doar l-oi scăpa de puşcărie? Nici lui Ceauşescu n-au cutezat să-i spună că e „o galaxie-română-n devenire”. O, devenire! Tu, care ai fost întotdeauna mic şi acum ai ajuns mare, tu n-ai cum să înţelegi ridicolul odelor şi osanalelor, al pupatului în cur, al prosternărilor. Nu doar că nu ţi se par nefireşti, ai ajuns să crezi că ţi se cuvin, pentru că tu aduci soarele şi atingi istoria cu tâmpla. Pentru că tu faci Marea Unire, eroule între eroi.
Versurile care altădată îi umflau pieptul lui Ceuşescu îţi gonflează ţie azi ego-ul. Aicea este ţara ta şi neamul tău cel românesc, aicea este ţara nalţilor stejari dintre care tu eşti cel mai înalt şi mai verde. Ce păcat că nu mai trăieşte un bard care să-ţi organizeze un Cenaclu Flacăra!
Câtă iubire de sine, câtă vanitate, câtă orbire!
Astrule,
Te iubeau unii azi la televizor până la greaţă. Cântarea României, genialule conducător. În trei ani, te-ai aşezat peste ţara asta cu toată greutatea, de-ai deşelat-o. Da, pentru voi e nevoie de un stadion mult mai mare şi de o plasmă cu diagonala de 10 metri ca să vă încapă toată dragostea de România. „Suntem cel mai puternic partid din România care este îndrăgostit de ţara lui”, ne-aţi spus astăzi. În sfârşit, ai ajuns cel mai iubit fiu al poporului.
Doamne fereşte de aşa o dragoste! Cu cât ţara e mai necăjită, cu atât mai gras e faraonul.

Monday, September 15, 2014

ȘCOALA

Dacă prim-candidatul Ponta trăiește visul marii uniri a românilor în jurul său și împotriva DNA care-i traumatizează baronii locali aducându-i în pragul nebuniei și al piromaniei, liderii opoziției trăiesc din plin frenezia dezbinării – încurajată din răsputeri de președintele Băsescu. Acesta nu ratează nicio ocazie de a lovi în PDL care „se pupă cu PNL” (deși acesta l-a trădat și va mai trăda căci asta e vocația sa) și care a ajuns în halul de a nu avea candidat propriu la președinție și „e ca o mâță fără coadă”. Coada e la PMP. Cel care a rupt pisica e chiar dl. Băsescu („adio, PDL!”) cu PMP-Udrea. Răsucind cuțitul în rana PDL, dl. Băsescu i-a evocat trecutul glorios care „în 20 de ani a dat mai mulți președinți și primari decât PNL în 148 de ani”. Haida-de! Ce comparație deșuchiată! A nu se compara Brătienii cu epigonii de azi. Și dacă stânga bate-n geam amenințând că dă foc țării ca să piară băsiștii și procurorii e fiindcă-n dreapta toți se bat între ei ca chiorii. Primarii dreptei pleacă pe capete în cireada PSD: Baciu (din Moldova) consideră că psdiștii sunt „simpatici și deștepți chiar dacă sunt hoți”. E ceva adevărat aici. Ultima parte. În fond de-asta se și duc în PSD cu toții: la furat. Tăcutul Iohannis pe care premierul îl taxează mereu pentru că n-are copii dar are șase case, l-a considerat pe Ponta „o tânără dezamăgire” care a lăsat clasele primare fără manuale la început de an școlar. Premieră absolută. Ponta are și copii, are și case (mai multe decât copii) dar n-are manuale. În fond, elevii pot ajunge studenți și fără ele. Deja ajung la unversitate cei fără bacalaureat, care nu știu să scrie și să citească. Auzindu-i vorbind pe stradă iți dai seama că puțină anatomie tot știu: pomenesc mereu organele cu care poți răzbi în politică și poți înjura (ca Mazăre) la Congres. Mesajul pentru tânăra generație e încurajator: dormi, băiete, dormi în pace, Ponta ministru te face. Ministrul Educației, Remus Pricopie nu știe unde s-au născut Romulus și Remus: „au fost găsiți într-o pădure, de o vulpe, într-un cuib”. De cuci. Cel care i-a îndemnat pe junii PMP să se revolte fiindcă guvernul n-a utilizat fondurile europene alocate locurilor de muncă pentru tineri a fost dl. Băsescu. Nesimțindu-se la locul său, președintele le-a sugerat: „în locul vostru aș protesta zilnic în fața guvernului”. Auzind, Ponta a replicat: „să protesteze pentru bani? Să muncească pentru bani!” Vorba FSN-ului lui Ilici: liberali și țărăniști, ia mai treceți să munciți! Cu protestele ne ocupăm noi, socialiștii. N-am zis că dăm foc țării? Noi suntem piromanii și pompierii suntem tot noi. Iar voi alegeți între noi și noi: votați PSD cu toții ca să doarmă liniștiți leneșii și hoții.

Saturday, August 16, 2014

Are Jewish fathers allowed to have sex with their daughters? What does the Talmud say? ... Jews and Child Sex ...

http://hardons-blog.blogspot.ro/2014/08/are-jewish-fathers-allowed-to-have-sex.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+HardonsBlog+(HARDONS+BLOG)
I would like folks to chew the cud on what I am about to tell you, because these Jews are such perverts when it comes to sex (Rabbi's sucking little boy's p*nises, etc)

A black girl I know well, whose father sent her to be educated at a Jewish school here in Johannesburg one day asked me this question: Is it true that Jewish fathers take the virginity of their daughters?

I have never heard of this from any of you or any of my sources. But it is a question that sits in my mind. I asked her where she'd heard it and she said it was something that was doing the rounds among blacks.

Blacks know our sexual habits very well. When my mother was alive, the black maids in the neighbourhood would tell you: This white man is sleeping with that white woman, etc. Blacks take an interest in this stuff and they watch what whites get up to.

But the Jews in South Africa tend to be well off and the Jews, have blacks working for them - often more than one. So I ask myself this: Could it be that black maids working for Jews and being around Jews have picked up on this?

This sort of thing would not be doing the rounds among the blacks for no reason and I can't think of any other way that it could have come to their attention.

I think it is something we must keep our eyes and ears open for as we are doing research and speaking to people.

I've been thinking more about this, especially since we've come across so much Jewish weirdness and perversion with respect to sex. They seem to do the most bizarre things imaginable. And this idea of father's having sex with their daughters somehow strikes me as perhaps not such an impossible notion with respect to them. And they tend to have terms and words for all these bizarre concepts of theirs.

I thought I'd put this out in the hope of getting some feedback at some point as we try to dig for THE TRUTH! The most valuable thing of all ... THE TRUTH!!!

After writing the above, I decided to do a bit of hunting myself and was quite surprised by what I found. And perhaps the answer is almost at hand.

Apparently Jewish daughters are allowed to have sex with their fathers:-

Daughters can have sex with their father

The next day the older daughter said to the younger, 

"Last night I lay with my father. Let's get him to drink wine again tonight, and you go in and lie with him so we can preserve our family line through our father."
Genesis 19:34
You'll find it on this page, and I might add, according to this, CANNIBALISM (parents eating their children, is also allowed)http://the-militant-atheist.org/jewish-family...

I notice too, at the above link, that the description of how Land Ownership works, may well be the way it works in Israel today. Apparently in Israel land is rented out on a 49 year basis or something like that. There is no permanent ownership of land.

I found a fascinating link which seems to be a Jewish website, where Jews, some of whom seem to be Professors, are writing in great detail about what the Talmud teaches, and it make for fascinating reading.

The one paragraph I want to share with you is this one, because it seems to fall in line with the behaviour of some Jews, even Rabbis with regard to sex with children. A Jew may have sex with a girl UNDER 3 YEARS OLD and with a BOY UNDER 9 YEARS OLD! Here it is:-
In Sex with Children by Talmud Rules, (34) we learned that under Talmud law, grown men may have sexual intercourse with children. Sex with girls younger than three years old is specifically permitted. We learned that the little girls are wounded and bleed as a result. Little girls may bleed after each copulation. The Sages teach that the repeated bleeding is the result of the hymen growing back and being newly ruptured with each copulation. We learned that Jewish law permits male homosexuality if the passive partner is younger than nine years old, and that homosexuality between adult men is punishable by death. We wondered how these laws could be integrated into the present system of American law and custom.
Here's the link for the above: http://www.come-and-hear.com/editor/america_6...

You will find 2 other paragraphs on that page with respect to sex. It makes for very interesting reading regarding "Kosher Sex" and what is and is not allowed.

But, in the above paragraph is a link to an entire detailed and very fascinating page which I just glanced at a bit, but it looks like there's astounding stuff in there. There's some wild stuff here:http://www.come-and-hear.com/editor/america_2...

In the links below are references to fathers sticking fingers into daughter's vaginas.

At this website link it seems they've taken these ideas and applied it to Christianity:http://www.answering-christianity.com/fathers...

This link seems interesting: http://failedmessiah.typepad.com/failed_messi...

For your research:-
Wikipedia: Jewish views on Incest: http://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_views_on_...

http://www.hagalil.com/bet-debora/jewish-wome...

That should give folks some food for thought.

PS: In the first link, I gave, you may want to read the sections on how many wives a Jew may have as well as their rights. It makes for very strange reading.
Posted By: Jack

Sunday, August 3, 2014

Ponta l-a schimbat din functie pe prefectul de Harghita care atacase in instanta memorandumul pentru autonomia Tinutului Secuiesc. In locul sau a fost numit un prefect UDMR


HG schimbare prefect
HG schimbare prefect
Foto: Hotnews
 Guvernul Ponta l-a schimbat din functia de prefect de Harghita peAdrian-Jean Andrei, care atacase in instanta o serie de hotarari de consilii locale din judet privind autonomia asa-numitului Tinut Secuiesc. Fostul prefect, care era sustinut de PSD Harghita, a declarat, pentru HotNews, ca era in concediu cand a fost schimbat din functie. In locul lui a fost numit prefect al judetului Harghita Petres Sandor, sustinut de UDMR, printr-o hotarare de guvern semnata de premierul Victor Ponta. De asemenea, in Mures, UNPR si-a pus prefectul plin, iar UDMR subprefectul. 

Contactat de HotNews.ro, fostul prefect de Harghita, Adrian-Jean Andrei, a afirmat ca retrogradarea sa in functia de subprefect este o decizie de negociere politica in coalitia de guvernare. 

"Nu stiu de ce am fost schimbat din functie, acestea sunt negocierile in biroul de coalitie. Eu am fost schimbat din concediu, nu ma mai mira nimic", a declarat, pentru HotNews.ro, fostul prefect de Harghita, ajuns subprefect. 

Potrivit acestuia, la nivelul judetului Harghita, in cel putin 10 localitati consiliile locale au adoptat hotarari de aprobare a unui memorandum privind instituirea regiunii administrative autonome "Tinutul Secuiesc", la propunerea Consiliului National al Secuilor. 

Adrian-Jean Andrei, ca prefect de Harghita, a atacat in instanta hotararile, in luna iunie, aratand ca acestea contravin Constitutiei si exced cadrul de competenta al autoritatilor locale

Joi, printr-o hotarare de guvern semnata de premierul Victor Ponta si de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, Executivul l-a retrogradat pe Andrei subprefect si l-a pus in locul sau in functia de prefect pe Petres Sandor, sustinut de UDMR. Sandor ocupa functia de subprefect de Harghita, din 28 mai, iar inainte a fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Harghita, din partea UDMR. 

Adrian-Jean Andrei exercita functia de prefect, prin detasare, cu caracter temporar, din septembrie 2012. Tot temporar, prin detasare, a fost numit si noul prefect, Petres Sandor. 

Hotararea de guvern pentru numirea lui Petres Sandor (UDMR) prefect de Hargita

Fostul prefect Andrei spune ca succesorul sau, Petres Sandor, nu va retrage din instanta contestatiile Prefecturii Harghita impotriva hotararilor de consilii locale privind instituirea Tinutului secuiesc drept unitate administrativa autonoma.  
 

"De retras, nu poate sa le retraga, prefectul trebuie sa fie garantul respectarii legilor. Acestea sunt chestiuni de siguranta nationala, nu cred ca are curaj sa faca asa ceva", a mai afirmat fostul prefect, Adrian-Jean Andrei. 

Printre localitatile harghitene ale caror consilii au adoptat hotarari privind autonomia "Tinutului Secuiesc" se numara municipiile Miercurea Ciuc (resedinta de judet), Odorheiu Secuiesc, orasul Cristuru Secuiesc, comuna Carta (localitatea natala a presedintelui UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor).

Primarul orasului Cristuru Secuiesc, Rafai Emil (UDMR), a insistat ca administratiile locale vor respecta viitoarele hotarari judecatoresti si a apreciat ca si noul prefect, de la UDMR, "va respecta mot-a-mot legea". 

"Prefectul a atacat in instanta hotararile de consiliu local si se asteapta o decizie a Tribunalului Harghita. Noi vom respecta legile si deciziile judecatoresti. Nu cred ca noul prefect va merge mai departe decat atributiile lui legale. Cred ca vor respecta mot-a-mot legea si noul prefect si cel vechi", a declarat, pentru HotNews.ro, primarul de la Cristuru Secuiesc.

  • Padurile - miza Prefecturii Mures
Daca PSD a cedat UDMR functia de prefect de Harghita, maghiarii nu au obtinut, insa, ceea ce ei cerusera cand au intrat la guvernare: functia de prefect al judetului Mures. Aici, functia de prefect a ramas vacanta din luna aprilie 2014, cand s-a pensionat prefectul de atunci, Corneliu Grosu (UNPR). 

Trei luni si jumatate, Guvernul nu a numit pe nimeni, nici macar cu caracter temporar, in functia de prefect de Mures, subprefectul Vasile Oprea (UNPR) conducand Prefectura. Joi, printr-o hotarare de guvern, Vasile Oprea a fost promovat in functia de prefect, iar UDMR-ului i-a fost oferita functia de subprefect de Mures, prin numirea lui Nagy Zsigmond. 

In judetul Mures, doar intr-o comuna, Ghindari, consiliul local a adoptat memorandumul propus de CNS privind autonomia "Tinutului Secuiesc", hotararea de consiliu local fiind atacata de Prefectura (prin subprefectul Oprea, la vremea respectiva) in instanta. 

Miza Prefecturii Mures sta insa in alta parte: in judet sunt 65.000 de hectare de paduri revendicate in instanta de urmasii fostelor familii nobiliare maghiare care le detineau din Evul Mediu. "In prezent, Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate Mures de pe langa Institutia Prefectului are pe rolul instantelor de judecata 8 dosare cu litigii asupra unor terenuri cu vegetatie forestiera, pe o suprafata solicitata de urmasii fostelor familii nobiliare de 65.612 hectare", a precizat, in 14 iulie, subprefectul Vasile Oprea (numit acum prefect), pentru Agerpres. 

In judetul Mures, etinicii maghiari nu sunt majoritari (asa cum sunt in Harghita) iar aici numirea unui prefect din partea UDMR ar fi atras nemultumirea etnicilor romani, cu reprecusiuni asupra PSD si a prezidentiabilului Victor Ponta, mai ales in contitiile in care Targu Mures - capitala de judet - este condusa de un primar PDL, Dorin Florea. 

  • Prefectul de Covsna, tinta ironiilor vicepremierului Ungariei
In judetul Covasna in jur de zece consilii locale au adoptat memorandumul privind autonomia "Tinutului Secuiesc", insa Prefectura le-a atacat in instanta. In Covsna, si prefectul, Marius Popica, si sub-prefectul, Sebastian Cucu, sunt sustinuti de PSD. 

In 26 iulie, Popica a fost tinta ironiilor vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt, dupa ce prefectul a atacat in instanta un aviz dat de Consiliul Local Targu Secuiesc pentru organizarea unei festivitati de arborare a unor steaguri secuiesti in municipiul Targu Secuiesc. 

Potrivit Agerpres, aflat la Scoala de Vara de la Baile Tusnad, vicepremierul Ungariei i-a "multumit", in limba romana, prefectului Popica, pentru ca a facut "reclama gratuita" steagurilor secuiesti. 

  • UDMR si PSD - jocul presiunilor si al concesiilor inainte de alegeri
Victor Ponta
Victor Ponta
Foto: UDMR
Atat UDMR cat si principalul partid de guvernare, PSD, trebuie sa-si gestioneze raporturile reciproce de la guvernare sub presiunile din teritoriu in contextul alegerilor prezidentiale, cu mize uriase pentru cele doua partide. 

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, are ca obiectiv castigarea Cotrocenilor la alegerile din noiembrie si decembrie. Un eventual esec, l-ar matura din fruntea Guvernului si a partidului, daca privim in trecutul recent al PSD.

Liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor trebuie sa-si intareasca pozitia in partid, in conditiile in care la alegrile prezidentiale din 2009, Kelemen a obtinut un scor inferior celui al UDMR, iar in 2015 vine un nou congres al Uniunii.  

El trebuie sa consolideze si forta UDMR in fata radicalilor maghiari din Transilvania, in conditiile in care partidul de guvernamant din Ungaria, Fidezs, l-a facut europarlamentar pe Laszlo Tokes, lider informal al Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), rival al UDMR-ului. 

In acest context, UDMR se afla sub presiunea rivalilor de la Partidul Civic Maghiar (PCM) si  Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), care se afla in spatele memorandumului autonomist promovat in consiliile locale prin intermediul Consiliului National Secuiesc. 

La nivel de consilii locale, consilierii UDMR au votat impreuna cu cei de la PPMT si PCM memorandumul privind autonomia "Tinutului Secuiesc". 

Presedintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba (UDMR), s-a aratat rezervat in privinta memorandumului autonomist sustinut de rivalii de la PPMT. 

"Nu au fost probleme majore intre Prefectura Harghita si autoritatile locale. Noi am lucrat pentru a evita circul si pentru a ne axa pe problemele reale ale cetatenilor", a declarat, pentru HotNews.ro, Borboly Csaba. 

Si primarul din Cristuru Secuiesc a subliniat ca nu UDMR a fost cea care propusese memorandumul autonomist.

"Acest act administrativ local se baza pe propunerea unor consilieri locali PPMT si probabil ca va avea si UDMR zilele, lunile urmatoare, niste miscari la nivel national si vom vedea atunci ce vom face", a spus Rafai Emil, primarul UDMR-ist din Cristuru Secuiesc. 

In acest context electoral mai larg, UDMR a apasat pedala autonomista si in urma cu o luna, cand a amenintat cu iesirea de la guvernare daca Guvernul Ponta nu-si retragea o interventie la Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg impotriva pachetului autonomist de legislatie europeana Minority Safe Pack, care avea si UDMR printre initiatori.  

Liderii UDMR au ramas, totusi, la guvernare, aratand ca premierul Victor Ponta a cedat astfel: Ministerul de Externe isi blocheaza interventia din justitia europeana pana cand Parlamentul Romaniei, adica si UDMR, stabileste pozitia tarii in procesul privind Minority Safe Pack. 

Practic, UDMR, care este parte adversa Guvernului Romaniei in proces, contribuie la stabilirea pozitiei aceluiasi Guvern al Romaniei in acelasi proces.