Monday, September 15, 2014

ȘCOALA

Dacă prim-candidatul Ponta trăiește visul marii uniri a românilor în jurul său și împotriva DNA care-i traumatizează baronii locali aducându-i în pragul nebuniei și al piromaniei, liderii opoziției trăiesc din plin frenezia dezbinării – încurajată din răsputeri de președintele Băsescu. Acesta nu ratează nicio ocazie de a lovi în PDL care „se pupă cu PNL” (deși acesta l-a trădat și va mai trăda căci asta e vocația sa) și care a ajuns în halul de a nu avea candidat propriu la președinție și „e ca o mâță fără coadă”. Coada e la PMP. Cel care a rupt pisica e chiar dl. Băsescu („adio, PDL!”) cu PMP-Udrea. Răsucind cuțitul în rana PDL, dl. Băsescu i-a evocat trecutul glorios care „în 20 de ani a dat mai mulți președinți și primari decât PNL în 148 de ani”. Haida-de! Ce comparație deșuchiată! A nu se compara Brătienii cu epigonii de azi. Și dacă stânga bate-n geam amenințând că dă foc țării ca să piară băsiștii și procurorii e fiindcă-n dreapta toți se bat între ei ca chiorii. Primarii dreptei pleacă pe capete în cireada PSD: Baciu (din Moldova) consideră că psdiștii sunt „simpatici și deștepți chiar dacă sunt hoți”. E ceva adevărat aici. Ultima parte. În fond de-asta se și duc în PSD cu toții: la furat. Tăcutul Iohannis pe care premierul îl taxează mereu pentru că n-are copii dar are șase case, l-a considerat pe Ponta „o tânără dezamăgire” care a lăsat clasele primare fără manuale la început de an școlar. Premieră absolută. Ponta are și copii, are și case (mai multe decât copii) dar n-are manuale. În fond, elevii pot ajunge studenți și fără ele. Deja ajung la unversitate cei fără bacalaureat, care nu știu să scrie și să citească. Auzindu-i vorbind pe stradă iți dai seama că puțină anatomie tot știu: pomenesc mereu organele cu care poți răzbi în politică și poți înjura (ca Mazăre) la Congres. Mesajul pentru tânăra generație e încurajator: dormi, băiete, dormi în pace, Ponta ministru te face. Ministrul Educației, Remus Pricopie nu știe unde s-au născut Romulus și Remus: „au fost găsiți într-o pădure, de o vulpe, într-un cuib”. De cuci. Cel care i-a îndemnat pe junii PMP să se revolte fiindcă guvernul n-a utilizat fondurile europene alocate locurilor de muncă pentru tineri a fost dl. Băsescu. Nesimțindu-se la locul său, președintele le-a sugerat: „în locul vostru aș protesta zilnic în fața guvernului”. Auzind, Ponta a replicat: „să protesteze pentru bani? Să muncească pentru bani!” Vorba FSN-ului lui Ilici: liberali și țărăniști, ia mai treceți să munciți! Cu protestele ne ocupăm noi, socialiștii. N-am zis că dăm foc țării? Noi suntem piromanii și pompierii suntem tot noi. Iar voi alegeți între noi și noi: votați PSD cu toții ca să doarmă liniștiți leneșii și hoții.

No comments:

Post a Comment